cele doua clipe

de ce ma tii aici?
mai am doar doua clipe de trait
una e cea de dinainte sa ma nasc
iar cealalta aia de dupa ce am sa mor
ceea ce e acum e viata
adica nimic
de ce vrei sa ma tii in ea?
de ce ma tentezi cu trairi?
lasa-ma sa iau ce e al meu
alea doua clipe
mari
intregi.
fara ele nici macar n-as fi
pentru ca a fi
e
a avea ceea ce e inainte sa te nasti
si
a te pierde in ceea ce
vine
dupa ce-ai murit

de ce-mi arati ca exista altceva in afara de departe
in afara de nesus si nejos
de ce ma adaugi intre lucruri
cind ele nici macar nu exista
pentru ca nimic din ceea ce nu moare
nu poate exista

sau
incepe tu
sa strigi pe nume
golul meu
se va infiora si va merge schiopatind cu spatele la scurgerea de ce ne vine noua aici, in spatiul cu margini inutile, deci lasate neingrijite – urme ce mai mult incurca, pe cine?

nenascut

trebuie sa fumege buruienile
sa acopere cerul cu nori de nuferi si genunchi de fecioare
cu parti de cumpene carate in tari fara oameni adusi de spinare

ce altfel si placut e cu carnea golita de bine
cu oasele albe
cu fruntea libera, neteda, ca o creta, ca un perete de calciu, mingaiat de nisip
pe jumate
sau tot
cu goluri, dedesubt, doua, universuri cu fund de ce-a fost
si de mine, acum, cu atitea de mers, de cintat si de spus
mai astept inc-o parte de timp sa se-nvirta
inc-o vina de ochi sa se plimbe in ambra, cu roz si cu lacrimi de unt, atit cit sa vada ce suliti ne vin
ca manusi

(nedatata: 2007 – 2012)