oglinda, golul si singuratatea

poate ca asta e golul,
atita gol in spatiu,
tot ceea ce ar fi putut sa fie cindva si nu s-a intimplat
inainte de tot si de toate.
prea mari distantele in el,
prea multa singuratate
un univers al celei mai mari singuratati.

o dimineata aproape obisnuita, ultima propozitie:
“ma uit in oglinda si vad un om singur.”
hmm, oglindã: luminã intoarsa din drum.

pe parcursul povestirii fiecare se intimpla in fata unei oglinzi.
inteleg ca singura oglinda care nu ne poate descoperi singuri e
cea construita din
cel mai mic spatiu posibil intre doi oameni,
de lipsa lui.