rece din cauza capatului de fier

Renuntati la viaţa cît nu e prea tirziu! Asta e singura ocazie, aveţi o viaţa la dispoziţie, şi atîtea mijloace. O viaţa implinita este însăşi capcana. Habar n-aveţi ce v-asteapta.
Voluptatea de a nu fi, de a nu fi deloc. Asta atinge absolutul şi chiar il depaseste. Dar în vesnicie nu scapa nimeni. Niciunul dintre cei care trăiesc aceasta voluptate nu rămîne nenascut. Ei, atunci e fereastra. Dacă scapi acum, ai scapat pentru totdeauna. Jocul e dur şi pare necinstit. eşti atacat cu frica de moarte, care e într-adevar o arma redutabila, dar e singura. Toate celelalte însă îţi stau la indemina tie.

Cea mai perisabila dintre toate e placerea, tine atît de puţin. Si-apoi ce mai placeri avem noi pentru a justifica cît de cît ceea ce de fapt ne face atît de inspaimintati în fata mortii?

Fericirea se poate doar vedea. Ceea ce se simte este altceva, este doar un raspuns. Este raspunsul care nu are nicio intrebare şi niciun nume.

Visul: vedem un riu, apa e rece, pe celalalt mal e cineva care sta în picioare, ne e frica, apoi apare un peste, pestele are de fapt figura de om, te uiti în ochii lui şi vezi ca unul este acoperit cu o banda neagra de pirat şi cînd te uiti mai atent vezi ca de fapt e chiar cel care era pe malul celalalt şi ca riul e de fapt piciorul lui, şi ca e rece din cauza capatului de fier care îţi impinge mina ce vroia sa se sprijine de o piatra, pentru a te putea aseza obosit de cînd stateai pe mal şi vintul batea, şi s-a lăsat seara, şi te intrebi cu tristete cum ar fi sa ai şi tu picioare ca toţi oamenii în loc de cele doua bucati de fier care îţi sînt prinse de genunchi… Atit, altceva nu ai, un sir de frinturi de senzatii, nu se ştie cum, asezate, luate instantaneu poate dintr-un raft în care sînt casetele video cu inregistrarea fiecarei zile a vietii tale, însă cu acel instrument cu care se iau probe în largul oceanului, acel tub-sondă care se introduce perpendicular în fundul apei, este extras cu solul prins in interior şi apoi sînt citite straturile în sectiuni. Doar ca în cazul visului sonda, după ce esantioanul este decupat din arhiva, este varsat pe masa de lucru fără sa se tina cont de ordinea în care s-au asezat în sectiuni, ca o gramada de piese fără legatura iar subiectul le priveste ca pe o dusumea de mozaic mărunt policrom şi le construieste sub forma unui clip cu trăsături temporale şi cu actiuni imagistice.

Visele. Dacă ti se arata timp de o secunda un peisaj după ce ai fost tinut în prealabil cu ochii inchisi, apoi, fiind obligat să-i inchizi, dus într-o încapere, asezat la masă de scris şi pus sa povestesti, sa descrii ce-ai văzut, s-ar putea sa umpli mai multe pagini decît cu cel mai lung vis.

Zgomotul pe care-l face o picatura de lichid într-un spaţiu mare şi inchis, în liniste. Rar